Cum să deschizi o carte

Primesc adesea în mail tot felul de mesaje mai mult sau mai puțin ciudate, care mă fac să mă întreb dacă nu cumva invazia aceasta a virtualului în viața noastră cotidiană le dă unora, care se plictisesc amarnic, de lucru. La început mă enervam când primeam, de la cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, mailuri stupide care se încheiau cu mesaje de tipul Dacă trimiți la X personae în următoarele 5 minute.... Adesea am și ripostat, rugând persoanele respective să mă scutească de astfel de inepții. În fine, de la o vreme am început să le ignor și, culmea, nici nu le mai primesc parcă atât de des. (Să se fi deșteptat lumea între timp?).

Nu despre aceste mesaje vreau să vorbesc acum, ci despre o descoperire făcută într-un mail aparținând unui alt gen – mailurile de tip newsletter, pe care le primesc pentru că la un moment dat, dintr-un motiv sau altul, m-am abonat voluntar la ele. Trec peste faptul că, fără să vreau, îmi încep uneori dimineața citind titluri din presa autohtonă care mă fac să mă întreb oare ce-oi fi gândit când m-am abonat la mailurile respective. Printre altele, tot fără să-mi amintesc care e cauza, sunt abonată însă și la newsletter-ul celor de la forbes.com. Îl primesc rar, dar, spre plăcuta mea surprindere, de cele mai multe ori conține lucruri cât se poate de interesante și de inteligente. În general nu am timp să intru imediat pe link-urile la care mă trimite mesajul, așa că de cele mai multe ori păstrez mailurile până când găsesc răgazul să o fac. Așa s-a întâmplat cu un email primit cu ceva timp în urmă, al cărui titlu nu avea cum să nu-mi atragă atenția – The Books Everyone Must Read. L-am deschis întâmplător zilele trecute și cum aveam la dispoziție ceva timp, m-am lăsat mânată de curiozitate. Mărturisesc că mă așteptam să găsesc mai degrabă o listă de cărți despre cum să te îmbogățești, despre cum să fii mulțumit și fericit cu viața pe care o ai sau cum să faci față eșecurilor decât o listă cu titluri care fac parte din patrimoniul cultural universal. Nu știu exact de unde venea o astfel de așteptare; poate pentru că m-am săturat să văd în ultima vreme prin librării și astfel de maculatură frumos ambalată, care poartă denumirea de „carte” doar pentru că imită forma obiectului atât de prețios pentru sănătatea noastră spirituală. În fine, la un click distanță mi-a fost dat să descopăr un articol simpatic, care este chiar despre cărți – cele adevărate vreau să spun.

Plecând de la ideea că a recomanda cuiva o carte este o misiune cât se poate de dificilă, autorul face referire la un alt articol, publicat pe guardian.co.uk, care conține un top al celor mai recomandate cărți – altfel spus, cărți pe care oricine ar trebui să le citească. (Ideea asta cu oricine m-a făcut să mă gândesc, involuntar, la cât de apliabilă este ea în rândul tinerilor de azi, de la noi și de aiurea). La rândul lui, topul este alcătuit pe baza altor topuri, care includ criterii variate – de la cel al câștigătorilor de premii Pulitzer la topul personalizat făcut de The Guardian. Printre ele, spre suprinderea mea, figurează și un top al Oprah’s Book Club. Cam sărac, ce-i drept (conține doar 22 de titluri), dar e de înțeles, căci amatorii de Oprah sunt cu siguranță mai preocupați de mondenități decât de lectură, însă cu titluri neașteptate. În orice caz, una peste alta, materialul în sine este cu adevărat o comoară pentru un novice într-ale cititului, care intenționează să tranforme lectura într-o pasiune. Îmi doresc să cred că mai există și astfel de ființe, rătăcite printre reprezentanții cool ai unei generații de facebook-iști.

Revenind însă la articolul din Forbes, mi-a plăcut teribil o imagine scanată, postată la final, cu sfaturi despre cum să deschizi o carte. Sună amuzant, știu, dar probabilitatea ca peste câteva secole, dacă nu chiar decenii, să fie nevoie să descriem o carte ca pe un obiect preistoric este destul de mare, așa încât sfaturile despre cum ar trebui mânuit un astfel de obiect s-ar putea să fie mai mult decât utile. Trecând peste amuzamentul meu, sfaturile din imagine sunt cât se poate de serioase. Și totuși nu mă pot abține să nu remarc o comparație ghidușă – It needs (the book) gentle treatment, much the same as a machine needs lubricating. Unora s-ar putea să le dea cu siguranță idei.

Cel mai mult mi-a plăcut însă o frază care mi-a rămas în minte din momentul în care am citit rândurile respective – Even a well-bound book may easely ruined at the first opening… Știu, cuvintele se referă la procesul mecanic în sine, de a deschide pentru prima dată o carte luată din rafturile librăriei, ale cărei pagini păstrează încă mirosul de tuș tipografic. Scoase doar puțin din context, atât cât să mă facă să meditez la ceea ce (mai) înseamnă astăzi lectura, cuvintele capătă însă nuanțe triste. Din păcate prea puține cărți mai sunt azi deschise, mai ales de către tineri (și nu vorbesc deloc din perpectiva cuiva care doar stă pe margine și comentează). Iar atunci când sunt deschise, de multe ori scopul pur spiritual al acestei nobile inutilități  cum o numea demult o la fel de nobila doamna, este cu desăvârșire uitat. Ruina este, din nefericire, nu doar fizică. Și tocmai pentru că sunt prea puține cărțile deschise, rar îi mai pasă cuiva dacă sunt sau nu ruinate (la propriu sau la figurat) de la prima atingere.