redirect

luni, 10 iunie 2013

Un om… de milioane

Mi se întâmplă uneori să întâlnesc oameni pe care am sentimentul că-i cunosc dintotdeauna, cu toate că nu-mi amintesc să-i fi văzut vreodata… oameni pasageri prin existenţa mea, la rândul ei efemeră, dar care lasă urme de toate felurile şi construiesc, fără să ştie, stări cu care mă întâlnesc apoi în decursul timpului, ce variază de la optimism debordant la melancolie profundă.


Un astfel de om am întâlnit cu puţin timp în urmă, în aventura mea pe drumul laptelui, despre care sunt convinsă că cei de la Danone nici nu bănuiesc cât de benefică a fost pentru sufletul meu dornic de evadare din spaţiul cotidian. Ştiu, amestec lucruri pragmatice cu efuziuni sentimentale, dar nu pot să nu o fac… pentru că, dincolo de toată experienţa inedită pe care mi-a prilejuit-o călătoria mea în orăşelul de pe plaiuri vrâncene şi vizita la una dintre fermele de unde se recoltează materia primă pentru iaurtul Danone, faptul că am cunoscut un om atât de optimist şi de motivat în tot ceea ce face, mi-a crescut brusc propria doză de optimism necesar supravieţuirii zilnice. Nu cred că pot explica detaliat această reacţie în lanţ, însă un lucru e sigur – nu-l voi uita prea curând pe domnul Macovei, fermierul care deţine Viorelo Internaţional.


Om „dintr-o bucată”, cum s-ar spune, genul de ins căruia îi place să spună lucrurilor pe nume, Vasile Macovei este, după cum mi-a mărturisit în cele câteva ore petrecute împreună la fermă, la a treia afacere, după ce a dezvoltat alte două, pe care le-a vândut pentru că deja mergeau prea bine şi îşi dorea... altceva. Ferma Viorelo Internaţional a înfiinţat-o, împreună cu asociatul său, în 2007, într-o perioadă în care erai cu siguranţă catalogat nebun de legat dacă te apucai să faci un credit în bancă pentru a investi într-o afacere din care nu se ştie dacă vei scoate sau nu profit, cu atât mai mult cu cât e vorba despre un domeniu care îţi este străin. Nu l-a descurajat nici criza economică, nici faptul că înainte de a izbuti să pună pe picioare afacerea, a fost refuzat de 11 bănci... Ştia că va reuşi, pentru că îşi dorea să reuşească...

Astăzi vorbeşte cu mândrie şi cu degajare despre investiţia de peste 6 milioane de euro si despre succesul care l-a făcut celebru pe piaţa de profil. Vorbeşte cu pasiune şi cu un umor molipsitor despre tot ceea ce face pentru ca ferma să meargă bine, dar şi cu o uşoară amărăciune pasageră atunci când vine vorba despre neajunsuri create de răspândirea artificială a unor intrigi pe piaţa de profil. Dincolo de orice, Fermierul Vasile Macovei este convins că atunci când faci ceea ce faci cu dragoste, atunci când speri şi mai ales atunci când crezi în ceea ce speri nu ai cum să nu reuşeşti...

Nu ştiu dacă vom avea vreodată ocazia să ne revedem, dar ştiu că cele două ore pe care le-am petrecut în compania domniei sale m-au făcut să-mi reîncarc bateriile cu poftă de viaţă... Şi, aşa cum am afirmat şi în ziua aceea, o spun şi acum, cu toată sinceritatea – a fost o plăcere să vă cunosc, domnule Macovei, iar cei de la Danone ar trebui să fie mândri că vă au drept partener!

Un comentariu:

  1. Am trecut de multe ori pe langa fermele Danone dar niciodata nu am intrat intr-una. Poate la urmatoarea vizita voi intra, daca ma scot afara bag eu o scuza frumoasa.

    RăspundețiȘtergere