Tocmai am venit de la corectat teze de la evaluarea națională de clasa a
opta. Nu spun ce și cum și unde, căci, se pare, nu am voie să divulg secrete de
stat care ar putea genera dezastre în sistem (nu că sistemul n-ar fi deja
dezastruos...). Nu pot să nu mă amuz însă de paranoia care se naște și care
crește de la an la an înjurul unui subiect devenit telenovelic în destule
situații – supravegherea.
Termen obișnuit, s-ar zice, în situație de examen, dar
cu conotații aproape securiste la noi. Am înțeles, să spunem,
introducerea camerelor video la examene, ca un fel de bau bau al tehnologiei moderne, pentru elevii puși pe șotii, cărora bieții supraveghetori umani nu le mai făceau față; cu toate că ar fi
și aici multe de comentat (bine că s-au
putut plăti sume grele pe sisteme de supraveghere video, dar nu se poate
investi într-o consiliere serioasă și competentă a elevilor care să fie
învățați că nu copiatul e soluția, dar mă rog, trecem peste...). Am înțeles,
într-un exces de corectitudine indus de diverși care s-au perindat prin minister, și
introducerea camerelor video în sălile în care corectăm noi, profesorii, cu
toate că și aici ar fi muuulte de comentat. Înțeleg, poate, și excesul de zel de
anul acesta, în spiritul ANAF, al DNA și al altor abrevieri notorii, de a
intoduce și supraveghere audio, nu doar video, cu toate că de data asta mi se pare că frizăm
deja ridicolul...
Ceea ce nu înțeleg însă este obsesia pe care tot noi, cei din
sistem, o facem pentru aceste lucruri care, la urma urmei sunt doar niște
detalii, mai mult sau mai puțin firești. Ca să mă fac mai bine înțeleasă... azi ni s-a
spus de nenumărate ori, în centrul de evaluare unde am corectat, că suntem
supravegheați și video și audio și asta n-ar fi fost mare lucru, dar de fiecare
dată când ni s-a repetat, am avut așa un sentiment că suntem implicați în cine știe ce misiune
subversivă și că sugestia ar fi fost că un cuvânt rostit, Doamne ferește, nelalocul lui, ar putea
prăvăli cine știe ce drob de sare ce plutește deasupra vreunui cap al
cine știe cui. Vasăzică așa, suntem supravegheați video și audio când
corectăm... ei, șiiiii??? Ne face asta niște evaluatori mai competenți? Elimină
asta toată corupția din țara asta? Mai că-mi vine să pun pariu că o fi la
mijloc te miri ce afacere cu microfoane achiziționate prin nu știu ce licitație
publică de aia, știm noi de care... Dar mă las păgubașă, căci, zău, îmi pierd
vremea în zadar. Pe când sunt însă pe cale să renunț la amuzamentul amestecat cu revoltă, pe marginea
regimului de securitate națională aplicat profilor evaluatori, citesc pe aici,
pe undeva, că le-a venit o altă idee miraculoasă stimabililor ăstora care emit
idei crețe zilnic și anume aceea ca tezele de la bacalaureat să fie corectate în alte județe,
pentru că, vezi Doamne, șansele ca profesorului X evaluator să îi pice în mână
teza elevului Y pe care l-a meditat, la școală sau în particular, (căci, deh,
suntem niște mari afaceriști noi, profii ăștia, care merităm să fim supravegheați
când dăm din pix) sunt enorme și ar putea produce un dezechilibru național... Stau și mă întreb, așa, retoric, desigur, că altfel nici
nu ar avea vreun sens, din buzunarul cui or plăti motorina ca să transporte
tezele, în regim de securitate maximă, evident, căci perlele din ele au valoare inestimabilă, nu?
Nici nu știu dacă să râd sau să mă enervez; dacă să regret că
sunt prinsă în mecanismul acesta demn de teatrul absurdului, numit învățământul
românesc, sau să mă bucur că am destulă fantezie și simț al umorului ca să
ignor ceea ce este de ignorat dacă vrei să rămâi sănătos la cap și să ieși la
pensie de drept dintr-un astfel de mecanism. Oricum, aștept ziua în care profii evaluatori vor trece prin
poartă de securitate înainte de a intra în centrele de evaluare sau, după caz,
ziua în care în spatele fiecărui profesor evaluator va sta câte un securist care să
asigure bunul mers al evaluării. Mă opresc aici... nu de alta, dar le dau idei
unora...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu