redirect

duminică, 9 octombrie 2016

Ai un vis? Deschide ochii și visează-l!

Îmi răsună în minte întrebarea aceasta cu aer retoric de câteva zile, de când mi-a fost adresată cu o sinceritate dezarmantă, atât de spontană, încât nu am știut ce să răspund. În adâncul tăcerii mele stângace din seara în care întrebarea a fost rostită au început să se agite, pe rând, toate particulele ființei mele. N-am știut ce să răspund pe moment... și nu pentru că nu aș fi avut vreodată vreun vis în care să cred, ci pentru că m-am simțit, deodată, cuprinsă de un fel de teamă pe care timpul și experiențele de viață din ultimii ani mi-au injectat-o abil în suflet... teama de eșec, teama de a nu fi înțeleasă, teama de... nici eu nu știu prea bine de ce. Mi s-au reactivat în sulfet brusc, amintiri de visuri, unele împlinite, altele frânte absurd, cele mai multe risipite stupid în amânări repetate și în scuze pragmatice în al căror refren regăsesc mereu enervanta lipsă a timpului.


Mi s-au perindat prin minte zilele acestea tot felul de răspunsuri... unele egoiste, altele mult prea realiste, altele desprinse haotic din trăiri de moment. Care o fi fost visul meu? M-am trezit repetându-mi întrebarea la timpul trecut, fără să înțeleg de ce... Fericirea? O iubire perfectă? Satisfacția reușitei în viață a propriilor copii? O carte, două, trei...? Liniștea unui cămin? Călătorii în lumi necunoscute? Ori poate toate acestea la un loc și poate încă multe altele... Am alergat adesea haotic, încercând să îi mulțumesc pe cei din jur, să le fiu de folos, să le ofer cea mai bună versiune a mea... când ei, de fapt, nu aveau nevoie, poate, decât de mine cea ancorată în visurile ei la care am renunțat mereu temporar pentru eterne ”alte priorități”. Și paradoxul este că renunțările acestea repetate nu au folosit la nimic, pentru că adesea mi s-a reproșat exact opusul și s-au găsit destule ființe din jur care să judece fără vreun drept alegerile pe care le-am făcut de-a lungul anilor. Puțini, extrem de puțini sunt cei care au știut să înțeleagă, dar... aceia sunt, de fapt, cei care contează... Am conștientizat lucrul acesta banal abia în noaptea aceasta, când cu o premeditare parțială mi-am răspuns la întrebarea legată de visul meu. Azi, toată ziua mi-a fost însoțită alternativ de nori și de soare. Acesta din urmă a apărut și reapărut spontan în cele mai neașteptate momente. Cineva mi-a spus că soarele a apărut ori de câte ori am zâmbit. Am izbucnit în râs... o fi având el, soarele, treburi mai importante de făcut decât să urmărescă zâmbetele oamenilor... cu toate că, dacă ar fi să mă iau după amintirile lui Nică, prin ale cărui ținuturi natale am pășit după multă vreme, are el soarele o legătură mistică cu zâmbetele. Cine știe... cert este că după câteva ore în care am lăsat toamna să-mi impregneze ființa de arome arămii și după alte câteva ceasuri în care au început să se contureze proiecții într-un viitor concret ale unor dorințe devenite între timp realități ale sufletului, răspunsul la întrebarea de zilele trecute a început să se profileze pe fundalul liniștii nocturne, tulburate sprințar de acordurile unor lăutari ce răzbat până în balconul din care privesc încă stelele. Visul meu, proiectat îndelung în dorințe pe care nu le deslușeam îndeajuns pentru  a le transforma în realitate, devine certitudine. Și asta pentru că îndrăznesc să îmi elimin timpul trecut din vocabular și să-mi conjug existența la timpul prezent, plural, lăsând viitorul să se nască de la sine, fără amânări pe care nu mi le mai permit și mai ales fără să-mi mai fie teamă de judecățile nefaste ale unora.

Undeva, departe, pe pânza întunecată a cerului, brodată cu petale de mușcate roșii ce-mi distrag atenția de la temperatura din ce în ce mai scăzută, se profilează îndrăzneț constelația săgetătorului... Și în acest decor tomnatic bizar, îmi reiau involuntar întrebarea... Ai un vis? Zâmbesc, din nou... așa cum am zâmbit cu multe luni în urmă și cum aproape că uitasem să o fac... și îmi răspund spontan, fără să-mi dau încă seama dacă o fac pentru mine sau pentru omul frumos care mi-a pus întrebarea... Deschide ochii și visează-l!